Lupul flamind de victorie
2018 · Wrestling · Wrestling
Lupul flamind de victorie
Lupul flamind de victorie
2018
Wrestling
Lupu îşi schimbă părul, dar năravul ba. Luptătorul MMA, Gheorghe Lupu, chiar dacă a pierdut un duel cu Denis Palancica la ultimul turneu Eagles Fighting Championship, disputat la Chişinău, acesta nu cedează atât de uşor şi vrea să demonstreze că totul a fost doar o greşeală. Lupu va reveni în octagon în luna noiembrie, în cadrul unei noi gale MMA, pentru o confruntare cu sportiv din Azerbaidjan. Deşi Kenan Jafarli este mai experimentat decât luptătorul moldovean, cel din urmă are doar un singur gând - să obţină victoria. "Este un luptător mai experimentat şi mai în vârstă, dar pe mine asta nu mă afectează. Sunt pregătit şi motivat, iar pe data de 3 îmi voi demonstra toată măiestria", a spus luptătorul MMA, Moldova, Gheorghe Lupu. Jafarli este cu 6 ani mai mare decât Lupu. Sportivul azer a disputat 17 lupte la nivel profesionist, a obţinut 9 victorii şi a suferit 8 înfrângeri. De cealaltă parte, Lupu are în palmares 7 dueluri prin care 4 le-a câştigat iar trei le-a pierdut. "Prefer să pierd de la un adversar puternic, decât de la un sac. Sper să trec şi peste această luptă. Dacă voi reuşi atunci totul va fi foarte bine", a spus lupătorul MMA, Azerbaidjan, Kenan Jafarli.
آپ کو یہ بھی پسند آ سکتا ہے
THE WRESTLING PRINCESS (SEASON 3)| LIZZY GOLD ONWUWAJE|2026 LATEST NIGERIAN NOLLYWOOD MOVIE |FULL HD
Signal in catalog
Deckard Shaw - Payback | Fast And Furious 7 Soundtrack
Signal in catalog
O2 Sexy Fighting Warrior Women
Signal in catalog
Avatar (2009) Full Cast ★ Then And Now #avatar
Signal in catalog
Mixed Wrestling Finishers 15
Signal in catalog
Twerking Contest Gets OUT OF CONTROL! Bella Madisyn vs Sarah Wolfe
Signal in catalog
TARZAN Live Action (2027) | Jake Gyllenhaal, Jennifer Lawrence, John Cena | Concept Trailer
Signal in catalog
blue belt challenged by body builder twice his size
Signal in catalog
Ring Girl Shows Off Custom Bikini
Signal in catalog
Girls Kiss In The Ring - Ring Girl Contest RNR 6
Signal in catalog
Female Wrestlers' Secret Addictions That WWE Hides
Signal in catalog
rose n kate
Signal in catalog
Pooja Hegde Hot Vertical Edit
Signal in catalog
Submissions That Go From Rare to Almost IMPOSSIBLE
Signal in catalog
X-Rated
Signal in catalog
Wrestling's DEADLIEST Move Is Using Your Manager As A WEAPON!
Signal in catalog
Kyra Gracie Uncovered - A Short Film (HD)
Signal in catalog
Professional JELLY Wrestling, Local News Story | 1990
Signal in catalog
Ep.40 Kendra Lust vs MBJ | Mud Wrestling Dream Match???
Signal in catalog
Kimberly Page on her Role in "The 40 Year Old Virgin"
Signal in catalog
Equal Rights, Equal Lefts! When Guys Fight Back!
Signal in catalog
Brenda Jones vs Megan Doll Full Fight | LFC19
Signal in catalog
Mrunal Thakur Hot Vertical Edit
Signal in catalog
New Footage Of Stephanie McMahon Cheating On Triple H Goes Viral
Signal in catalog