Lupu îşi schimbă părul, dar năravul ba. Luptătorul MMA, Gheorghe Lupu, chiar dacă a pierdut un duel cu Denis Palancica la ultimul turneu Eagles Fighting Championship, disputat la Chişinău, acesta nu cedează atât de uşor şi vrea să demonstreze că totul a fost doar o greşeală. Lupu va reveni în octagon în luna noiembrie, în cadrul unei noi gale MMA, pentru o confruntare cu sportiv din Azerbaidjan. Deşi Kenan Jafarli este mai experimentat decât luptătorul moldovean, cel din urmă are doar un singur gând - să obţină victoria. "Este un luptător mai experimentat şi mai în vârstă, dar pe mine asta nu mă afectează. Sunt pregătit şi motivat, iar pe data de 3 îmi voi demonstra toată măiestria", a spus luptătorul MMA, Moldova, Gheorghe Lupu. Jafarli este cu 6 ani mai mare decât Lupu. Sportivul azer a disputat 17 lupte la nivel profesionist, a obţinut 9 victorii şi a suferit 8 înfrângeri. De cealaltă parte, Lupu are în palmares 7 dueluri prin care 4 le-a câştigat iar trei le-a pierdut. "Prefer să pierd de la un adversar puternic, decât de la un sac. Sper să trec şi peste această luptă. Dacă voi reuşi atunci totul va fi foarte bine", a spus lupătorul MMA, Azerbaidjan, Kenan Jafarli.
Trailer
Entertainment picks lampas sa MovieBox
May mga partner destination din kami para sa fans ng casual games at short drama. Buksan ang alinman sa isang tap lang.
Maaari Mo Ring Magustuhan
John wick BJJ match. Full suits with weapons
Signal in catalog
JCP Mid-Atlantic Championship Wrestling 01 14 1984 (Full Show 1080p)
Signal in catalog
Prestigious Worldwide vs The Rough Riders (Power Elite Tag Team Titles - Hard Cam) - BMFX 2/8/26
Signal in catalog
John Cena In A GAME OF REVENGE - Hollywood English Movie | Ashley Scott | Free Action Thriller Movie
Signal in catalog
Full Action Blockbuster HD 2026 | UNDERWORLD | John Cena & Will Smith In English Full HD Movie
Signal in catalog
Young But Deadly! Kids Show Off EPIC Kung Fu Power 💪
Signal in catalog
WrestleMania 41 Sunday
Signal in catalog
Santino Marella and Beth Phoenix kiss: Raw, July 21, 2008
Signal in catalog
Jet Li vs Jason Statham | Tai Chi vs Kickboxing
Signal in catalog
Sa femme est kidnappée… le jeu commence maintenant | John Cena
Signal in catalog
Men’s WarGames Match | Road to Survivor Series 2025: WWE Playlist
Signal in catalog
Bruce Lee vs Tony Jaa | Jeet Kune Do vs Muay Thai
Signal in catalog
WWE Royal Rumble 2026 Full Match 30 Man
Signal in catalog
Roman Reigns gets carried away on a stretcher | Clash in Paris | 8/31/25
Signal in catalog
Jackie Chan vs Jet Li in UFC Fight #shorts #jackiechan #jetli #ufc
Signal in catalog
WWE RAW Mar 16 | Live Replay: Roman Reigns Returns, Bayley vs AJ Lee
Signal in catalog
FULL MATCH : WWE Royal Rumble 2026 | Roman Reigns Wins 30 Men Royal Rumble Match 2026 | Highlights
Signal in catalog
J-Rod's Aggressive Style vs Big AL - JCW Wrestling
Signal in catalog
WWE Raw 6 April 2026 Brock Lesnar Vs Oba Femi Full Match WWE Raw 2026 Highlights
Signal in catalog
THE WRESTLING PRINCESS (SEASON 4)| LIZZY GOLD ONWUWAJE|2026 LATEST NIGERIAN NOLLYWOOD MOVIE |FULL HD
Signal in catalog
Brock Lesnar RETURNS and hits John Cena with an F-5 | WWE SummerSlam | 8/3/2025
Signal in catalog
The Most ANTICIPATED Power Slap Debut EVER
Signal in catalog
Solo Sikoa introduces Tala Tonga | WWE SmackDown | 7/4/2025
Signal in catalog
AJ Styles has his eyes on Dominik Mysterio | WWE Raw | 7/7/2025
Signal in catalog
Mga Komento
2 Mga Komento
